Școala poartă numele academicianului și juristului Andrei Rădulescu, în semn de omagiu pentru contribuțiile acestuia la cultură, drept și educație. Născut în localitatea Chiojdeanca din Prahova ca prim fiu al Mariei și al lui Andronache Rădulescu, o familie mândră de moșneni, Andrei Rădulescu urmează cu regularitate, în 1893, cursurile școlii primare din localitatea natală. În 1894 se înscrie la liceul "Sf. Petru și Pavel" din Ploiești. Elev eminent, Andrei Rădulescu dovedește calități oratorice ieșite din comun și prima sa conferință intitulată, "Noi în 1900" va atrage atenția Regelui Carol I care îl va primi la Peleș în data de 12 iulie 1900. Despre primirea la rege relatează ziarul Universul de la acea vreme într-un articol intitulat "Succesele unui licean". În iunie 1901, Andrei Rădulescu se înscrie la Facultatea de Drept - obținând prin concurs bursa acordată de Fundația Universitară Carol I - precum și la Facultatea de Litere și Filosofie din București, secțiile Istorie și Filologie clasică. În 1905 susține examenul de licență la Facultatea de Drept și este declarat licențiat în Drept cu unanimitate de bile albe "Cum laude". Un an mai târziu termină cu "Magna cum laude" și cursurile Facultății de Litere, Secția istorică. Universitatea îi acordă atunci și premiul special "Josef Halfon". În 1912 își ia Doctoratul în Drept, la Liège, în Belgia, cu mențiunea "Avec grande distinction". După terminarea facultății, Andrei Rădulescu activează pentru scurt timp ca avocat la Secția I a Baroului din Prahova (23 februarie 1906 - 5 aprilie 1907), înainte de a intra în magistratură, fiind numit supleant la Tribunalul Argeș din Pitești. În 1908 este avansat "judecător de ședință", la Tribunalul din Pitești iar doi ani mai târziu, ca o recunoaștere a "corectitudinii și seriozității" sale este transferat la Tribunalul Ilfov, cu sediul în București. În paralel cu activitatea sa în magistratură, în 1913 își începe cariera didactică la Școala de Științe de Stat, unde va susține și primul său curs universitar de drept internațional public. Timp de aproape 30 de ani a predat neîntrerupt cursuri de drept civil, drept internațional public, drept comercial și drept constituțional la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (1913 - 1947), dar și la Școala Superioară de Război și la Școala de Înalt Comandament (1931-1940). Între 1916 și 1918 a ținut un curs de Istoria Dreptului Românesc și la Facultatea de Drept a Universității din București, în calitate de suplinitor. În 1916 este distins de Academia Română cu premiul "Adamachi" pentru lucrarea sa "Studii de Drept civil", raportul în vederea premierii fiind semnat de scriitorul Barbu Ștefănescu-Delavrancea (1858-1918).
La 5 iunie 1919, este ales membru corespondent al Academiei Române, Secțiunea istorică. La 29 mai 1920, istoricul român Vasile Pârvan (1882-1927) propune alegerea sa ca membru activ, în locul ocupat înainte de Mihail Kogălniceanu și de Alexandru Xenopol. Ca și la alegerea sa ca membru corespondent, în rapoartele de propunere Teodor V. Stefanelli îl recomandă ca fiind un valoros scriitor juridic. La 2 iunie 1920, Andrei Rădulescu este ales membru activ al Academiei Române. Multe din lucrările sale - peste 200 publicate în țară și în străinătate, îndeosebi studii privitoare la vechiul drept românesc - au fost prezentate în Aula Academiei Române, precum "Izvoarele Codului Calimach", "Pravilistul Flechtenmacher", "Cercetări privitoare la Înființarea Curții de Casație în România", "Romanitatea dreptului nostru", "Regimul Juridic al Bosforului și Dardanelelor", "Curtea Permanentă de Justiție Internațională", "Normele privitoare la adunarea materialelor pentru cunoașterea vechiul drept nescris". Opera lui Andrei Rădulescu este deosebit de complexă (peste 200 de titluri), cu un pronunțat caracter multidisciplinar. "Tezele sale au influențat în mod decisiv istoriografia românească, cercetările în domeniul dreptului, De aceea putem spune, fără teamă de a greși, că "Andrei Rădulescu este întemeietorul școlii de istoria dreptului românesc", afirmă lector univ. dr. Jean Andrei, de la Facultatea de Drept a Universității din București, în referatul publicat în monografia Andrei Rădulescu, 1880-1959, editată de Fundația Andrei Rădulescu și a Marilor Juriști Români, sub îngrijirea Dr. Av. Dana Gruia Dufaut Strălucit jurist, este ales la 31 mai 1938 Prim-Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. La 6 septembrie 1940 este înlăturat abuziv din această funcție, printr-un decret semnat de Mareșalul Ion Antonescu. După instaurarea regimului comunist, în 1944, fostul său student, Lucrețiu Pătrășcanu, intrat în conducerea Partidului Comunist, îi oferă să-l repună în funcția de Prim-Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Andrei Rădulescu refuză această ofertă. Andrei Rădulescu se stinge din viață la București, la 30 septembrie 1959, la vârsta de 79 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu, alături de soția sa Constanța Grăjdănescu (1894 - 1952), descendentă a unei vechi familii boierești.
Comuna Chiojdeanca este situată în județul Prahova, regiunea Muntenia, România. Aceasta este alcătuită din trei sate: Chiojdeanca, Nucet și Trenu. Localitatea se întinde pe ambele maluri ale râului Chiojdeanca și este înconjurată de dealurile subcarpatice, oferind un peisaj pitoresc și o atmosferă liniștită, specifică zonelor rurale din această parte a țării. Cele mai apropiate orașe situate de centrul comunei sunt: Urlați la o distanță de 25 km, Vălenii de Munte la 35 km, Ploiești la 45 km, Câmpina la 75 km, Buzău la 80 km. Prima mențiune despre teritoriul comunei este înscrisă în Hrisovul din timpul domnitorului Radu Paisie (1535-1545). Aceasta reiese dintr-un “Act de cumpărare al moșiei Măstănești”, mai exact a unei părți a acesteia, folosindu-se pentru delimitare denumiri ce se găsesc și astăzi în această comună. Hotarele moșiei se intindeau pe teritoriul comunei, inclusiv al vetrei satului. Prima atestare documentară a numelui de Chiojdeanca dateaza din 17 martie 1607 (DIR, sec. XVII, vol I, p.510 - dar documentul pare incert), așezarea dezvoltându-se în jurul locului de popas pe străvechiul drum ce venea din Transilvania, prin Pasul Buzău, și se îndrepta către Mizil și Târgșor. Conform legendei se crede că, la început, o parte din locuitorii comunei au venit din Ardeal. Astăzi există familii întregi cu numele de Ungureanu, fapt ce întărește ipoteza enunțată. Numele localității a mai fost menționat și în anul 1835 când clăcașii din Chiojdeanca și Trenu se plângeau ocârmuirii județului Saac (Săcuieni), că arendașii moșiilor moșnenești, neprielnice pentru culturi și cereale au măsurat și locuri sterpe, i-au obligat să plăteasca ocaua și pe respectivele suprafețe.
